Bucatari profi vs amatori

November 6, 2014

Bucatari profi vs amatori

Intre amatori si profesionisti exista o diferenta de la cer la pamant atunci cand vine vorba de bucatarie si particularitatile ei.

In primul rand exista mai multe tipuri de persoane care fac mancare, pentru ca nu ii putem numi pe toti bucatari. O sa incep cu cei de acasa.

IMG_5155
O categorie care nu e chiar de amatori sunt gospodinele. Gospodinele fac in general o mancare de vorbesti singur de buna ce e. Ele gatesc aproape zilnic, stiu retetele din cap si nu ar face un pas la stanga sau la dreapta, culinar vorbind, nici daca le pui cu mana pe plita. Ele asa stiu de la mama lor si asa fac, orice propunere de schimbare suna aproape ca o jignire.

Gospodinele gatesc pentru putine persoane, stiu ce ii place fiecaruia din casa si este imposibil sa o dea in bara, culinar vorbind. Poate doar cand schimba marca la vreo drojdie, doar pentru ca o fost obligata, n-o sa-i creasca prajiturile cum trebuie pentru ca e proasta drojdia, nu din alt motiv. Gospodinele gatesc din necesitate si sunt in stare sa-ti incropeasca din trei cartofi si o ceapa o mancare de poveste.

O alta categorie din amatori sunt figurantii. Figurantii au carti de bucatarie de sute de euro, arunca banii pe ingrediente foarte scumpe pe care habar nu au sa le foloseasca si sunt ferm convinsi ca se pricep la bucatarie. Nu rateaza nici o emisiune culinara, au parari (evident pertinente) despre orice e legat de bucatarie. Figurantii isi fac, de regula, numai lor de mancare, una maxim doua portii de care sunt foarte mandri si pe care le considera minunate. Figurantii sunt de regula barbati tineri. Pe femeile tinere nu la intereseaza bucataria decat atunci cand sunt invitate la masa.

Grataragii sunt o specie aparte de bucatari. Ei sunt super profesionisti dar fix pe gratarul lor, fix pe reteta lor, fix pe macelaria de la care isi cumpara mici. Bineinteles de unde isi cumpara ei carne e cel mai bun loc. Traim intr-o tara unde cel mai bun loc este in mii de locuri.

In sfarsit bucatarii profesionisti. In mod normal sunt rezultatul a mii de ore de munca. Dupa munca este necesara multa creativitate, foarte multa disciplina si un bun simt organizatoric. Spre deosebire de restul lumii, profesionistii pot hrani in acelasi timp sute de oameni, intr-un timp limitat si sunt mereu sub presiune. Si daca pentru restul lumii lucrurile sunt stabilite, bucatarii profesionisti sunt in permanenta competitie unii cu altii urmarind scopul comun de a face clientii fericiti. In acelati timp se reinventeaza periodic pentru a putea pastra un nivel ridicat al diversitatii si creativitatii.

 

unnamed